Montessori VS Traditional

În timp ce copiii ne arată limpede cum este firea lor, școala tradițională a adoptat principii diametral opuse. Şcoala tradițională privește mintea copilului ca pe o tablă goală, pe care educatorul, și nu copilul, trebuie să scrie cunoștințele.

In cazul educatiei traditionale, procesul de învățare este un proces coercitiv. Educatorul predă iar copilul este obligat să asculte şi să înveţe ce i se cere și când i se cere. Predarea forţată inhibă însă dorinţa naturală a copilului de a descoperi singur. În realitate, educatorul nu poate”scrie”, dacă nu e interesat copilul. Apoi, fiecare copil învață în ritmul său. Cum ar fi să spunem copilului: „Ai împlinit deja un an și încă nu mergi. Alți copii de vârsta ta deja umblă. Până sâmbătă să umbli și tu !”  Știm că nu merge așa. Obligând copilul să învețe să umble până sâmbăta următoare, nu doar că nu vom reuși, dar îi creăm stres. Credeți că e altfel când e vorba de activitățile școlare?

Montessori

  • Metodă de predare ştiinţifică, formată în urma studierii comportamentului copilului
  • Curriculum flexibil
  • Copilul se află în centrul atenţiei
  • Permite copilului să înveţe după propriul său ritm
  • Copilul este liber să descopere de unul singur
  • Orientare către realitate
  • Copilul îşi alege activitatea conform dispoziţiei şi interesului său
  • Materiale multi-senzoriale anume concepute pentru a devolta abilități specifice și a atinge obiective bine stabilite
  • Ambient gândit, dedicat dezvoltării copilului
  • Activităţi personalizate, adaptate la nevoile individuale.
  • Dezvoltarea spiritului de Ordine – fiecare obiect are locul său; după ce a lucrat cu obiectul, copilul trebuie să îl returneze
  • Auto-educare şi auto-corectare
  • Identificarea, recunoaşterea şi acceptarea sensibilităţilor specifice fiecărui copil
  • Libertate de exprimare – Copilul poate să expună propriile păreri fără a deranja pe ceilalți
  • Prioritatea este dezvoltarea copilului

Tradiţional

  • Metodă de predare empirică, apărută din dorința adultului de a transmite informația
  • Curriculum rigid
  • Educatorul se află în centru atenţiei
  • Predarea se face în ritmul impus de Educator
  • Subiecte imaginare, situaţii fictive
  • Educatorul decide în fiecare moment, ce trebuie copilul să învaţe
  • Jucării fără un sens anume stabilit
  • Ambient decorat empiric
  • Activităţile urmează o programă elaborată în altă parte.
  • La întâmplare – Copilul nu trebuie să returneze jucăria la locul său
  • Folosirea recompensei respectiv a pedepselor
  • Tratament uniform pentru toţi copiii
  • Copilul nu are voie să intervină / Tăcerea este deseori impusă
  • Prioritatea este predarea integrală a materiei

Un alt factor nociv utilizat în sistemul tradițional este aprecierea ori dezaprobarea din partea educatorului și utilizarea stimulilor recompensă/pedeapsă. Acest sistem formează în copil un caracter nesigur –  în loc să aibă încredere în capacitățile sale, copilul va căuta aprobare de afară, pentru propriile acțiuni. În realitate, viaţa nu ne dă recompense, noi ni le câştigăm, dacă ştim cum.

După câțiva ani de școlarizare tradițională cu „învățare forțată”, copiii ajung să respingă procesul educațional.  De câte ori nu auzim profesori la ciclurile gimnaziale, plângându-se că „nimic nu învață copiii”. Iată că școala a reușit să le inhibe până la saturație dorința lor naturală de a învăța, pentru că a pornit de la conceptul că învățarea ar fi ceva la care copilul trebuie obligat de către alții. În loc să lucreze cu copilul, pentru dezvoltarea sa, sistemul tradițional și l-a alienat.

Înțelegem, desigur, că nevoia de a educa mulțimi de copii deodată, a condus la formarea sistemului standardizat al școlii tradiționale. Este însă o abordare nocivă.

Copiii educați în sistem Montessori își depășesc de obicei semenii în realizări academice, sunt mai sociabili, mai comunicativi și au încredere în sine. Ei își păstrează curiozitatea, dorința de a învăța și entuziasmul descoperirii. Este rezultatul abordării naturale a procesului de învățare.